Facilitați găsirea blogului dvs. în motoarele de căutare

Puteți facilita găsirea blogului în motoarele de căutare, cum ar fi Google și Bing, atunci când:

  • înregistrați blogul în motoarele de căutare;
  • folosiți cuvinte cheie în site, pentru ca acesta să se afișeze într-o poziție superioară în rezultatele căutării.

Înregistrarea blogului în motoarele de căutare

Pentru a le permite motoarelor de căutare să vă găsească blogul

  1. Conectați-vă la Blogger.
  2. În stânga sus, alegeți un blog de înregistrat.
  3. În meniul din stânga, dați clic pe Setări.
  4. Sub „Confidențialitate”, activați Vizibil pentru motoarele de căutare.

Sfaturi privind optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) pentru blogul dvs.

Puteți să folosiți cuvinte cheie relevante în titluri și în textul postărilor și al paginilor. În plus, puteți să indicați motoarelor de căutare paginile, postările și linkurile pe care vreți să le ignore, astfel încât acestea să nu se afișeze în rezultatele căutării.

Adăugați cuvinte cheie în titlurile postărilor și ale paginilor

Pentru a îmbunătăți poziționarea postărilor și a paginilor în căutări:

  • includeți cuvinte cheie care explică subiectul postării sau al paginii;
  • încercați să aveți titluri de maximum 60 de caractere. Titlurile scurte și concise sunt mai ușor de citit și nu sunt trunchiate.

Adăugați anteturi

Pentru a le comunica motoarelor de căutare subiectul postărilor, puteți adăuga anteturi precum H1, H2, H3 și multe altele. Pentru a adăuga anteturi

  1. Conectați-vă la Blogger.
  2. În stânga sus, alegeți blogul în care doriți să adăugați anteturi.
  3. În meniul din stânga, dați clic pe Postări.
  4. Dați clic pe titlul postării pe care vreți să o editați.
  5. Evidențiați textul pe care vreți să-l transformați în antet.
  6. În meniu, dați clic pe Paragraf Meniu.
  7. Alegeți tipul de antet dorit.

Permiteți ca imaginile dvs. să poată fi căutate

Pentru ca imaginile să poată fi căutate și accesate de toți cititorii, adăugați o descriere scurtă, un text alternativ sau un titlu

  1. Conectați-vă la Blogger.
  2. În stânga sus, selectați un blog.
  3. Adăugați o imagine în postare și dați clic pe ea.
  4. Dați clic pe Editați Editați.
  5. În caseta text: 
    • în secțiunea „alt”: adăugați o descriere lungă;
    • în secțiunea „title”: adăugați o scurtă descriere;
  6. dați clic pe Actualizați.

Ascundeți pagini din căutări

Important: puteți ascunde postările și paginile care se încadrează în etichetele selectate. Pentru a bloca anumite postări, în setările editorului de postări, sub „Etichete personalizate pentru roboți”, activați Fără indexare.

Dacă nu doriți ca motoarele de căutare să găsească anumite pagini sau postări, le puteți ascunde. Pentru a ascunde pagini

  1. Conectați-vă la Blogger.
  2. În stânga sus, selectați un blog.
  3. În meniul din stânga, dați clic pe Setări.
  4. Sub „Crawlere și indexare”, activați opțiunea Activați etichetele personalizate de antet pentru roboți.
  5. Dați clic pe Etichete din pagina principală, pe Etichetele paginilor Arhivă și Căutare sau pe Etichete pentru postări și pagini.

Indicați motoarelor de căutare să nu urmărească anumite linkuri

  1. Conectați-vă la Blogger.
  2. În stânga sus, selectați un blog.
  3. În meniul din stânga, dați clic pe Postări.
  4. Dați clic pe postarea pe care vreți să o ascundeți.
  5. În partea de sus, dați clic pe Link Insert link apoi Creați/editați adresa URL.
  6. Bifați caseta de lângă Adăugați atributul „rel=nofollow”.
  7. Dați clic pe OK.

Modificați sau redirecționați adresa URL

Rescrieți adresele URL

Pentru ca postările să fie mai ușor de citit și pentru ca motoarele de căutare să înțeleagă tema acestora, rescrieți adresa URL a postărilor. 

  1. Conectați-vă la Blogger.
  2. În stânga sus, alegeți un blog de actualizat.
  3. În meniul din stânga, dați clic pe Postări apoi Postare nouă Postare nouă.
  4. În partea dreaptă, în secțiunea „Setări pentru postări”, dați clic pe Link permanent.
  5. Selectați Link permanent personalizat și introduceți adresa URL pe care doriți să o folosiți.
  6. Dați clic pe Publicați sau pe Salvați.

Creați o redirecționare pentru o adresă URL

Pentru a redirecționa adrese URL de pe blog către postări sau pagini noi

  1. Conectați-vă la Blogger.
  2. În stânga sus, selectați un blog.
  3. În meniul din stânga, dați clic pe Setări.
  4. Sub „Erori și redirecționări”, dați clic pe Redirecționări personalizate apoi Adăugați.
  5. Adăugați adresa URL ștearsă și adresa URL către care vreți să se facă redirecționarea. 
    • Dacă articolul original a fost șters, activați Permanent.
  6. Dați clic pe OK apoi Salvați.
Căutare
Șterge căutarea
Închide căutarea
Meniu principal
11658141465559834566
true
Căutaţi în Centrul de ajutor
true
true
true
true
true
74
false
false